CENTRUL DE STUDII ETNOISTORICE

Albu Florian:,,VÂRCIOROGUL de ieri, de azi şi de mâine”

ARP — Mon, 22 Sep 2008 21:26:40 +0000

Comuna Vârciorog cu cele trei sate componente, Vârciorog, Fâşca şi Şerghiş, se întinde pe o suprafaţă de 8.081 ha de teren din care păduri si pasuni 4.300 ha şi are 2.430 de locuitori. Este o aşezare binecuvântată de Dumnezeu în peisajul natural în foşti codri de la poalele Munţilor Pădurea Craiului în bazinul hidrografic „Topa Râu” străjuit de câteva vârfuri care delimitează cumpăna apelor cum sunt: Vârful Bulz cu 432 m, Vârful Oarzăna cu 686 m, Vârful Glimeia cu 666 m, Vârful Gurgoiata cu 582 m şi Vârful Dealul Varului, cu 432 m. Printre Vârful Bulz şi Vârful Dealul Varului se închide cercul cu deschiderea scurgerii apelor spre Vest prin Valea Râului până în Crişul Negru la Holod.

În acest bazin, încă cu codri seculari, îşi au obârşia multe izvoare, insa doar 24 sunt descrise în documente, din care cele mai importante sunt: Izvoarele Ulmului, Cioroaiele Târcului, Ciungii Horii, Tâlharului, Tambii, Gabor, Izbucul Vichii, Izvoarele Peştera Osoi, peştera Hundrii, Valea Peşteşului şi Minişului. Tot aici se află 21 de peşteri din care cele mai importante: Peştera Osoi din Valea Poenii, Peştera Hundrii din Valea Surducel, tunelul din Valea Copilului unde se află Peştera Ursului, Peştera Copilului, Peştera Ţâclu şi Peştera Bisericii – Huta.

SĂ-I VEDEM TRECUTUL

Valahii de aici de religie ortodoxă (cum îi numeşte un istoric maghiar care descrie localităţile din zonă), au fost oamenii codrilor deoarece codrul le-a fost deopotrivă şi prieten şi ocrotitor. În codru şi din codru şi-au făcut casă şi masă şi patul de dormit. La fel carul şi plugul şi grapa şi războiul de ţesut.

În codru şi din codru şi-au făcut arcul şi săgeata ca armă de luptat şi unealtă de vânat. În codru au ţinut sfaturi de taină cum să-şi apere glia şi neamul şi avuţia spirituală moştenită din străbuni. Iată legătura valahului cu codrul pe care astăzi nu destul le preţuim.

Dacă până în urmă cu 400-500 de ani situaţia socio-economică de aici cu puţin pământ arabil şi multe păduri, era în mâna Fiscului Regal, a grofilor şi baronilor cu mulţi „işpani” care-i biciuiau pe bieţii iobagi puşi la trudă pe latifundiile lor, supuşi şi la biruri grele cu plata în produse agricole după „sesia” pe care o deţineau reglementată mai târziu de Maria Tereza prin petenţa din 14 iunie 1766>>>>

Există o “mişcare a monografismului local”! Să nu o lăsăm să se piardă

ARP — Sun, 02 Dec 2007 19:29:03 +0000

S-a infiintat recent, la initiativa si in cadrul ARP – ASOCIATIA PENTRU PATRIMONIU, o noua institutie care se dovedeste necesara: CENTRUL DE STUDII ETNO-ISTORICE. Intre membrii fondatori ai acestuia numaram cunoscuti carturari a caror pasiune pentru “spiritul locului” si scrierea istoriei acestuia s-a tradus, la unii dintre ei, in adevarate opere de fundament peste care nu se poate trece: AURELIA LAPUSAN, autoare a peste 15 volume de “monografii locale”, EMIL SATCO, autor al monumentalei “ENCICLOPEDII A BUCOVINEI”, opera – unicat, PAVEL PANDURU, monograf al localitatii Prigor, ALEXANDRU NEMOIANU, director al “Centrului de studii a istoriei Romanilor – americani” din SUA, GHEORGHE DOBRE, fondatorul Asociatiei HELIS si unul dintre cei mai importanti sustinatori ai ideii de “localism creator” din Romania de azi, scriitorii IOAN MICLAU si ION GAGHII, autori de monografii locale etc. CENTRUL DE STUDII ETNO-ISTORICE isi va incepe activitatea in curand , odata cu Congresul ARP, care va fi dedicat in acest an “miscarii monografiilor locale”. Inscrieri si opinii privitoare la aceasta tema puteti trimite la adresa monografii.locale@gmail.com De asemenea, sunt utile si semnalari ale unor carti aparute sau redactate dar inedite privind istoria locala, monografii de asezaminte sau de personalitati prea putin cunoscute sau aproape uitate.

________________________________________________________________________

In imagine , un colt din Muzeul local din Archiud , Transilvania , fruct al initiativei si eforturilor scriitoarei Melania Cuc , din Bistrita .

“Tiganesti de Teleorman – paradisul satului natal “vazut de Elena Buica ( comentarii de Dr. Gabriela Căluţiu – Sonnenberg)

ARP — Sun, 02 Dec 2007 19:28:39 +0000

Am ales la începutul însemnărilor mele un citat care face referire la locuri care rămân neschimbate în timp. Nu înseamnă că Ţigăneştiul nu s-ar fi schimbat deloc de la începutul secolului trecut până astăzi. Dealtfel autoarea subliniază în nenumărate rânduri că „Ţiăaneştiul cel văzut acum, cu Ţigăneştiul copilăriei mele nu se mai aseamănă decât pe ici pe colo, dar ţărâna în care mi s-au amestecat urmele picioarelor, pentru mine are grai. Îmi vorbeşte şi eu îi înţeleg glasul acum altfel decât atunci.” Încremenită în timp e amintirea satului natal şi, legat de ea, întreaga construcţie a copilăriei, bază fără de care nu s-ar fi putut clădi nimic. Evocarea de faţă are efectul unei stabilizări solide, ca o ancoră de nădejde.

Majoritatea dintre noi poartă în suflet amintirea unei copilării fericite şi regretă trecerea ei grăbită. Aşa se face că, ori de câte ori cineva o evocă în amintiri, simţim şi noi că „parcă se face puţină dreptate”. Am simţit recunoştinţă faţă de autoare, de parcă ar fi pus o bucăţică de mozaic înapoi în sufletul meu de adult grăbit şi amnezic. Cum de-am uitat de vânzătorii ambulanţi de îngheţată, care strigau pe străzi „valinie cu ciucalată”? Cum de-am uitat de filmele care rulau la Caminul Cultural şi de comentariile savuroase strigate de „curajoşi” spectatori din sala în momentele cheie? Unde sunt jurămintele cu care îmi propusesem să nu devin niciodată superficială şi neatentă precum „oamenii mari”? Noroc că mai sunt şi oameni precum Doamna Buică, purtaţi de amintirile care nu vor să se stingă şi mistuiţi de ele, după cum bine scrie chiar Dumneaei: „se răsuceşte mereu în mine NEUITAREA!”
Prin intermediul unei astfel de cărţi se materializează până şi promisiunile noastre naive de copii, pe care nu am apucat să le îndeplinim: oameni, locuri, întâmplări care nu meritau uitarea îşi reiau locul în memoria colectivă, acolo unde un gol răbdător aştepta parcă să fie umplut. Reînvie astfel „un trai tihnit şi dus în linişte, fără zorul trepidant al zilelor de azi, o viaţă cu care lumea era împăcată şi mulţumită [...] Chiar şi funcţionarii din sat, învăţătorii şi alte categorii, munceau relaxat. Nu îmi aduc aminte să fi văzut pe cineva stresat. “>>>intreg articolul aici >>>

REDESCOPERIREA BUCOVINEI – ” Valea Siretului -repere etnografice din zona Storojinet ”

ARP — Sun, 02 Dec 2007 19:26:44 +0000

“Conjugand fericit, la modul pasional, cercetarea de teren cu parcurgerea literaturii de specialitate, fisata acribios, sotii Victoria si Stefan Costinean au purces la o lucrare vital-necesara. Din dragoste pentru tinut, investigand o zona mai putin studiata din raionul Storojinet, autorii au lansat – in anii 1990 – un proiect ambitios. Ceea ce initial se dorea o solida teza de doctorat a devenit, prin disparitia profesorului Stefan Costinean ( m.2002), o carte-decupaj despre o zona etnografica de pe Valea Siretului, cu specific romanesc. O prima sinteza tematica, posibila prin stradaniile Doamnei Victoria Costinean care, iata, infrangand potrivniciile duce mai departe, cu tenacitate, stafeta. Veti regasi aici si pagini publicate in Glasul Bucovinei, Analele Bucovinei, Septentrion, Concordia ori Folclor din Tara Fagilor, investigand o zona de interferenta. Fiindca Bucovina este azi un mozaic etnic. Si cartea de fata ofera multe informatii privind toponimia, ocupatiile, cadrul geografic si istoric, cu interes special pentru conservarea limbii, a traditiei populare, a rolului bisericii in acest efort identitar, deseori primejduit.

Victoria Costinean, o indragita interpreta a muzicii populare romanesti din spatiul bucovinean , se ocupa, la scoala generala din Ropcea , si de ansamblul Izvorasul, ivit in 1981 si culegand, in timp, numeroase trofee. Trebuie subliniata grija pentru folclorul autentic. Cu aceasta chemare, profesoara din Ropcea a trudit (insotindu-si tovarasul de viata) si a izbandit. Ea ne propune acum aceasta carte, de o apreciabila bogatie informationala, teren de decolare pentru viitorii cercetatori. Si, desigur, merita toate laudele pentru “indaratnicia” de a nu abandona cauza.”

ADRIAN DINU RACHIERU

Un gand pentru Emil Satco

ARP — Mon, 15 Oct 2007 12:39:11 +0000

Am aflat , cu mare intarziere, ca eruditul carturar Emil Satco, de la Suceava , nu mai este pe acest Pamant . Deacum el devine doar un nume adunat pe-o carte ; dar un nume ce se va tine minte si carti care nu vor disparea si se vor citi atata timp cat va mai exista memoria oamenilor ce traiesc in locurile despre al caror duh a scris cu devotiune si a trudit sa nu li se piarda sensul inchegat . A fost un ostas din Oastea Tarii care , in felul lui modest si retras , ca un calugar de chilie medievala , nu a ezitat niciodata sa isi desavarseasca datoria ce si-o luase si pe care a platit-o in chip stralucit catre cei din randul carora a iesit. Ne-a dat carti solide peste care toti cei ce vor studia ” bucovinismul ” nu vor putea trece ; a sustinut cu scrisul pe ” anonimii ” ce scoteau la iveala chipuri si locuri din Romania de dincolo de televizor ; a trait in biblioteca si cu un cult mai rar astazi al cartilor . Acum ii ramane numele demn si fapta despre a carei marime numai Dumnezeu stie ; insa si modelul carturarului dedicat si al actiunii tacute , pe care le vom tine minte si noi si le vom spune si altora , chiar daca maine ceea ce invatam va deveni cu adevarat o Mare Erezie.

ARTUR SILVESTRI

PROPUNERI SI SUSTINERI

ARP — Mon, 15 Oct 2007 11:08:41 +0000

RADU CAJVANEANU ( BOTOSANI ):
Desigur ca sunt de acord cu infiintarea Centrului si in acest sens semnalez exceptionalele monografii semnate de regretatul invatator Stefan Ciubotaru din comuna Sulita – Botosani, intre care se distinge o monumentala Istorie a Bisericii Ortodoxe Botosanene.

ELISABETA IOSIF (BUCURESTI ):
Ma bucur ca ideea sustinuta si de mine a monografiilor localitatilor tarii a prins contur.Mi se pare si mai importanta ideea punerii in valoare a patrimoniului unei localitati sau a unei zone prin prezenta locului de nastere sau a existentei oazei de creatie evocatoare a personalitatilor ce le-au marcat.Ma gandesc la casele memoriale,ce includ si memoria culturala a locului sau epocii respective.Un concept de la care am pornit in secolul trecut si mi l-am amintit rasfoind zilele acestea o carte a mea,aparuta la sfarsitul anului 1985,cand multe case memoriale sau case-muzeu erau amenintate cu demolarea.Era un strigat de aparare in acest volum” CASE CU FERESTRE LUMINATE”un semnal pentru pastrarea unui patrimoniu inestimabil.E si mai trist ca acest patrimoniu e demult uitat si nefolosit in zilele noastre.Daca doriti, va pot pune la dispozitie volumul,cu insemne ale culturii,tezaur al unor secole trecute,marcand memoria Bucurestiului, Iasului, Valeniului deMunte, Rasinariului, Ruginoasei, Mircestiului, Siriei si lista poate continua. Sunt micromonografii cu insemne culturale ce includ intelepciune.Si vorba lui Dimitrie Cantemir”Cine in lume este atat de intelept, caruia alta intelepciune sa nu-i trebuiasca”? Ideea unor carti cu monografii locale e salutara, contribuind la fixarea specificului cultural,cu patrimoniul regiunii in care se gaseste,in contextul integrarii. Sunt multi profesori,intelectuali ai satelor care au depus o asemenea stradanie. O Consfatuire Nationala ar aduna aceste comori.Va voi sustine in acest demers.

ELISABETA BOGATAN (VALEA JIULUI):
in zilele urmatoare voi incepe sa trimit materiale despre monografii din zona Vaii Jiului.

MARIN TOMA (IALOMITA):
Sunt alături de acest neam a cărei istorie merită a nu fi uitată.

ALEXANDRU NEMOIANU (SUA):
Cu recunostinta am primit veste despre Institutul de Studii Etno-Istorice si cu enorma recunostinta am raspuns ca sunt mandru,desi ma consider nevrednic, sa fiu parte din acest asezamant cultural care va fi esential in imprejurarile pe care le traim.

IOAN MICLAU (Australia):
Va instiintez ca sunt prea MULTUMIT, prea ONORAT, a ma stii printre Membrii Fondatori al CENTRULUI DE STUDII ETNO-ISTORICE, initiat de ARP-Bucuresti. Vor trebui neaparat facute legaturile intre toate gruparilemai mari sau mai mici din lumea prezentului, ce au in preocuparile lor descoperirea si cunoasterea adevarului despre adevarata istorie a Romanilor, care secole in sir a fost ascunsa , falsificata , denaturata , de cei cu visari imperiale veniti peste Europa noastra. Adevarul straluceste precum o nestemata in noroiul strazii, caci numic nu poate fi ascuns Cerului ce se insenineaza aducand lumina ! Doamne Ajuta !

NICOLETA GALMEANU : director Renasterea Culturala

O initiativa extraordinara. De mai bine de cinci ani, Renasterea Culturala din Buzau realizeaza si tipareste o serie de monografii ale unor comune din judetul Buzau. Chiar si acum sunt in lucru foarte multe, avand in special sprijinul autoritatilor locale si a cadrelor didactice de aici. Orice actiune ion acest domeniu este importanta si pentru noi, asa ca va rugam sa nu uitati de Renasterea Culturala .Asteptam invitatia la Congres.

Prof. PAVEL PANDURU ( Prigor, Banat )

Domnule Prof. Dr. Artur Silvestri va felicitam pentru initiativa creieri centrului de studii etno-istorice si ne bucura initiativele dumneavoastra de pastrarea identitatii neamului romanesc in calea tavalugului globalizarii. Va multumesc pentru propunerea de a face parte din acst centru care ma onoreaza in mod deosebit si cred ca vom reusi sa facem fata imperativelor cerute.

AUREL DAVID ( Calarasi )

Din 1993 incoace am difuzat, la Poastul de Radio VOCES CAMPI Calarasi cate un accent, zilnic, despre oameni, fapte …Am adunat o parte din aceste accente in 5 volume: OAMENI CARE FAC, publicate la Casa Editoriala Freamatul. Asa ca va propun aceste “monografii” locale, dar, nu numai.

Un salut de la carturarul Gheorghe Seitan

ARP — Mon, 15 Oct 2007 11:08:28 +0000

Aflu , prin intermediul internetului , ca ARP infiinteaza un Centru de studii Etno-Istorice . Laudabila si necesara initiativa,la care doresc sa ma alatur.Pentru inceput,semnalez ca in urma cu doi ani s-a savarsit din viata cel care a fost unul dintre cei mai mari folcloristi ai Dobrogei,pe nume Gheorghe Mihalcea, preot hirotonisit,profesor doctor la seminarul din Buzau,artist plastic, om de o rara bunatate si modestie,parinte spiritual pentru multi,scoliti sau nescoliti.A lasat in urma destule carti,dar cred ca ceea ce ar putea sa intereseze Centrul sunt cele circa 1oo de manuscrise nepublicate,aflate in prezent in posesia familiei sale din comuna Horia-jud.Tulcea.Doresc sa pun la dispozitia viitorului centru de cercetare un opis,lasat mie de Gheorghe Mihalcea, cuprinzand manuscrisele sale.In ceea ce ma priveste cercetez folclorul,in special cantecul batranesc, de multi ani.Fac acest lucru,fara sa-mi fi cerut cineva,fara vreo obligatie de serviciu, ci doar dintr-un imbold launtric si din convingerea ferma ca, aici, in textele acestor cantece, se afla un mesaj, un mare cod de intelepciune.Ocultarea acestor cantece,inca de la inceputul creatiei lor a fost marele nostru noroc, altminteri nu puteau supravetui atator mii de ani.Am afirmat si continui sa afirm ca legea strabuna getica nu s-a pierdut atata doar ca noi cei de azi, neogetii, ne-am schimbat intre timp, gandim in alti termeni si din aceasta cauza nu o vedem.Doresc ca viitoarea institutie sa aduca aer proaspat in cercetarea romaneasca, sa puna stavila ideilor minimalizatoare, sa arunce peste bord bazaconiile care s-au tot spus si se mai spun despre ceea ce eu numesc comorile spirituale ale zalmoxismului getic .
Gheorghe Seitan, Tulcea

Aurelia şi Ştefan Lăpuşan: “Disperarea că se pierd documentele identităţii noastre”

ARP — Thu, 23 Aug 2007 22:36:43 +0000

Eu, Aurelia Lăpuşan, împreună cu soţul meu, Ştefan Lăpuşan, scriem monografii despre aşezări şi oameni ai locului. Am scris zece până acum, însumând peste 4.000 pagini, şi lucrăm mereu. După cum bine ştiţi, monografiile sunt cărţi grele, căci ele însumează ani de cercetare în arhive, biblioteci, scotocind în cuferele cu amintiri ale oamenilor pentru a le reda oamenilor. Este nevoie de luciditate şi fler să cerni faptele, nu după reperele istoricilor, ci mai ales după parfumul presărat de cronicar în colecţiile ziarelor-câte s-au mai păstrat, şi de funcţionarul conştiincios în arhive-câte s-au mai pus la adăpost. Ne-a îndemnat la această muncă devoratoare disperarea că se pierd documentele identităţii noastre, că mereu mai mulţi ignoranţi şterg, rup sau iau ceea ce aparţine zestrei unui neam întreg. Suntem jurnalişti şi ştim ce dimensiuni capătă clipa pusă în pagina unei publicaţii. Suntem pedagogi şi vedem cât de puţine lucruri mai recunosc tinerii, astăzi. În mod decisiv am pornit la drum într-o zi când, la Cernavodă, contemplând podul de peste marele fluviu, nemurit de mintea şi cutezanţa lui Anghel Saligny, şi preocupaţi să redactăm un pliant la punerea în funcţiune a Centralei nucleare, am simţit că străinii aflaţi în misiune la noi nu ştiu mai nimic despre pământul pe care calcă. Şi este chiar pământul din care s-au întrupat Gânditorul şi nevasta lui, care ne dovedesc fără tăgadă cât de adânci rădăcini avem pe lumea asta. Aşa s-a născut Cernavoda 1995.Prima monografie semnată Aurelia şi Ştefan Lăpuşan. Ne-au îndemnat să continuăm prietenii, mereu mai curioşi de ceea ce le spuneam noi, mereu mai antrenaţi în misterioasa căutare a trecutului dobrogean. Medgidia Carasu a devenit cartea unui oraş aflat la răscruce de drumuri, locul de bejanie a mocanilor, hanul lui Jules Verne, mai târziu a adunat lacrimile deportaţilor, dar a rămas mereu un centru spiritual de expresie multietnică. Constanţa-memoria oraşului a adunat în filele ei cele mai importante momente din albumul sentimental al marelui port. Şi astăzi credem că este>>> citeşte mai departe aici >>>

Ion Marin Almăjan: “Vorbeşte cum ţi-e vorba şi poartă-te cum ţi-e portul ”

ARP — Thu, 23 Aug 2007 22:36:29 +0000

Din iniţiativa Societăţii culturale Ţara Almăjului din Timişoara a fost reeditată “Monografia comunei Pătaş” realizată la 1910 de preotul paroh al respectivei comune, Vasile Popovici. La vremea ei, monografia a fost considerată de Institutul social Banat- Crişana ca lucrare model pentru mediul rural, adresîndu-se îndemnul către intelectualii satelor, învăţători şi preoţi, de a urma exemplul lui Vasile Popovici. Pentru curiozitatea cititorului, voi încerca să urmăresc succint elementele care mie mi se par mai interesante, adesea spectaculoase, chiar şi acum , la aproape un secol de la scrierea ei. Referindu-se la şcoala din Pătaş, care după matricolele bisericeşti ar fi fost în funcţiune încă la anul 1790, dar atestată documentar doar de la anul 1830, Vasile Popovici scrie că “zidirea şcolii s-a făcut pe timpul graniţei militare cu caracter de şcoală naţională. Limba de propunere în şcoală a fost limba română, având 4 clase. Pruncii se înscriau în şcoală la 8 ani.(…) După ridicarea ( desfiinţarea n.m.) graniţei ( 1872 ) şcoala este luată sub îngrijirea Consistoriului diecezan din Caransebeş, până la anul 1890, când autorităţile politice ( austro-ungare n.m.) fără voinţa poporului , luând şcola sub îngrijirea lor , acesta este tratată ca şcoală comunală până în zilele noastre, pierzând din infuenţa sa tot mai mult şi biserica, respectiv confesiunea, ca şi consiliul şcolar şi impunându-se inspectoratul regesc , limba română abia mai este tolerată în citit şi scris.Soarta acestei şcoli ca şi peste tot soarta poporului român de aici este destul de jalnică, căci până pe la anii 1850 stând poporul sub ierarhia bisericească sârbească de la Vârşeţ i se impun şcolii nu numai slovele greoaie chirilice ci şi spiritul limbii slavone şi dacă a fost un respiriu de reculegere, acesta cu drept se poate zice că a existat de la anul 1980 până la anul 1890. Restrângându-se dreptul limbii materne tot mai mult , în acelaşi raport se întuneca şi conştiinţa sărmanilor elevi şi chiar iubirea de carte scădea”. Atrag atenţia cititorului că aceste cuvinte au fost scrise de preotul român în vremea celebrelor Lex Aponiy din vremea dualismului austro-ungar. Autorul monografiei fixează pentru urmaşi trăsăturile pătăşenilor spunând că>>> >>>

Mihai Marinache si Ioana Marinache : “Steaua Dobrogei.Incercare de econstituire monografica”, editura Harvia-Tulcea, 2007

ARP — Thu, 23 Aug 2007 22:33:30 +0000

STERGAND COLBUL DE PE CRONICI DE JURNALE
Aparitia in aceste zile a cartii -documentar “Steaua Dobrogei.Incercare de reconstituire monografica”, la editura Harvia-Tulcea, vine sa umple un gol in ceea ce priveste lucrarile de istoriografie jurnalistica in spatiul cultural nord dobrogean.Pentru edificare amintim ca in timp ce in alte judete opere scrise avand ca subiect istoria presei sunt o fapta curenta, la Tulcea prima si ultima carte de aceasta factura s-a produs in urma cu 26 de ani si aceea scrisa sub impulsul unui eveniment si marcata vizibil de un anume context ideologic(v. “1oo de ani de presa tulceana”de Petre Zaharia,1979).Sesizand acest vid cultural autorii monografiei amintite, profesorii Mihai Marinache si Ioana Marinache, cerceteaza de mai multi ani arhivele locale,regionale si din capitala,o munca laborioasa cerand efort de sistematizare si interpretare, dar mai ales de cautare propiuzisa,intreprindere temerara, neincheiata inca, dar la capatul careia,speram, vom avea,in sfarsit, o istorie a presei tulcene.Reconstituirea monografica a ziarului Steaua Dobrogei este pentru cititori o prima si pretioasa fapta de istoriografie jurnalistica tulceana,iar pentru autori o intoarcere la izvoare caci “foaia intereselor locale” cum era subintitulat acest ziar, a fost prima publicatie si fondatoarea presei romanesti din Dobrogea.Lucrarea este deopotriva model de acribie stiintifica si restauratie jurnalistica, caci autorii neavand la indemana decat doar doua exemplare pastrate, ca prin minune, in arhivele bibliotecii Academiei,procedeaza precum arheologul care reconstituie ulciorul, avand la dispozitie doar cateva cioburi.Ei cauta si gasesc substantiale citate din Steaua Dobrogei in publicatiile vremii cum ar fi Razboiul, Binele public, Orientul Roman si chiar Timpul nemuritorului Eminescu reusind astfel sa arunce o lumina,atat cat se poate, asupra vietii publicatiei cuprinsa intre 1879-1891.Sunt consemnate importante date despre evolutia gazetei, redactia si administratia ei, contextul politic si programul ziarului; un capitol aparte este dedicat polemicilor de presa, cuprinzand edificatoare transcrieri, care fac deliciul cititorului, acum ca si in urma cu mai bine de 100 de ani.Printre altele, este scos din uitare personalitatea de exceptie a jurnalistului Basile Branisteanu, fondatorul si directorul “Stelei Dobrogei”, combativitatea si talentul sau in lupta cu coruptia si ignoranta din administratia unui tinut care de-abia revenise la patria mama.Sentimentul care ramane dupa parcurgerea acestei lucrari este ca ne aflam in fata unei izbutite incercari de reconstituire monografica, o demonstratie ca ziarul poate fi ceva mai mult decat o istorie a clipei.Lucrarea poate fi utila profesorilor si studentilor de la facultatile de jurnalism, istoricilor si pasionatilor de istorie contemporana si, de ce nu, jurnalistilor din presa scrisa de astazi care ar trebui sa-si cunoasca mai bine radacinile.Sunt motive care ne indreptatesc sa afirmam ca viitoarele lucrari de acest gen anuntate in prefata cartii de cei doi autori, sunt asteptate cu interes.
Gheorghe SEITAN